Blog

Prin definiție, liposucția vine în întâmpinarea problemelor estetice, eliminând țesutul adipos din zonele dificile. Ceea ce puțini dintre pacienți cunosc înainte de a vizita cabinetul doctorului pentru mai multe detalii este faptul că această procedură nu este aplicabilă oricărui timp de siluetă. Astfel, liposucția nu reprezintă o metodă-minune de pierdere în greutate, iar acelor persoane care au trecut la un nivel superior supraponderal, li se va recomanda pentru început o dietă alimentară strictă, înainte de a fi apte să treacă printr-o operație de acest gen, lucru valabil și după intervenție, pentru menținerea rezultatelor.

 

În contextul dat, liposucția reprezintă doar un pas între cei 100 necesari pentru a arăta perfect din punct de vedere fizic. Este extrem de important ca pacientul să aibă cunoștințe solide cu privire la alimentație și potențialele repercursiuni pe care mâncatul dezorganizat le poate avea. Psihonutriția este, după cum spune și numele, știința care studiază relația dintre starea psihică și tendințele alimentare. De asemenea reprezintă o abordare interdisciplinară care rezultă din necesitatea de a colabora și de a coordona psihologia și nutriția în rezolvarea problemelor alimentare, cât și în contextul obținerii unor rezultate spectauloase la nivelul siluetei. Așadar, pentru a fi apt să treacă printr-o procedură de acest gen, cât și pentru a menține rezultatele obținute la finalul liposucției, pacientul trebuie să conștientizeze importanța alimentației sale.

 

Modul în care mâncăm: Consumul de alimente ca necesitate, obiceiurile alimentare și plăcerea de a mânca

Stilul nutrițional abordat joacă un rol-cheie în obținerea și menținerea siluetei dorite. În acest sens, educația în domeniul alimentației este utilizată pentru a furniza cunoștințele și strategiile necesare pentru ca pacientul să se bucure de rezultate favorabile pe termen lung. Concret, liposucția reprezintă doar o etapă, în strânsă legătură cu alimentația și cu determinarea pacientului de a urma un stil de viață benefic pentru sine. Este necesară o abordare mult mai complexă, dacă se dorește ca rezultatul realizat de chirurgul estetician să se păstreze pe viitor. 

Așadar, în contextul aplicării principiilor de psihoalimentație, pentru susținerea siluetei și a aspectului fizic cât mai atractiv estetic, sunt necesare:

  • Dobândirea unor abilități psihologice prin care vei învăța să rezolvi conflictele interne legate de aspectul fizic, stereotipurile și excesul de greutate - eliminând astfel, treptat, toate lucrurile care te nemulțumesc la tine și la aspectul tău fizic și învățând să te bucuri de cine ești;
  • Acceptarea emoțiilor legate de alimente (anxietate, frustrare, furie, oboseală etc.) - conștientizând că, uneori, pot exista abateri de la o dietă alimentară 100% sănătoasă, dar important este ca aceste ”scăpări” să nu se întâmple prea des;
  • Definirea personală a "modului meu ideal de hrănire" - stabilirea unui stil de viață sănătos poate diferi de la caz la caz, pentru că suntem diferiți unii de ceilalți, iar regimul alimentar este de asemenea unui diferit. Definește ceea ce ai tu nevoie, apelează la ajutorul chirurgului estetician pentru a face primii pași către o nouă și îmbunătățită versiune a ta, iar ulterior studiază constant, pentru a te îmbunătăți fizic și psihic, tot mai mult, de la zi la zi.

Disclaimer: Rezultatele Operatiilor Medicale pot fi diferite de la pacient la pacient.