Blog

Există multe îndoieli și preocupări pentru pacienți, cu privire la modul de pregătire înainte de o procedură chirurgicală, pentru a obține un rezultat bun, așa cum și-au dorit. Din acest motiv, este important ca înainte de orice operație programată să te îngrijești din toate punctele de vedere și să eviți consumul excesiv de substanțe toxice precum tutunul, alcoolul și chiar drogurile.

Abuzul de substanțe toxice poate duce la probleme de sănătate grave. Atât consumul acut cât și cel cronic implică probleme și riscuri în timpul unei intervenții chirurgicale, deoarece acestea pot schimba în mod drastic efectele unor medicamente, pot altera funcțiile unor organe și/ sau pot altera rezultatele pe care le așteptai de la procedura chirurgicală la care tocmai ai fost supus. De aceea, este recomandat să furnizezi medicului toate informațiile despre consumul respectivelor substanțe (tutun, alcool și alte substanțe toxice similare), frecvența și cantitatea acestora. În acest fel, riscurile pot fi evitate.

Procedurile chirurgicale care se efectuează prin programare și care NU sunt desfășurate de urgență, clasă în care se înscriu în general mai toate operațiile și intervențiile estetice, se desfășoară doar după o cură de ”detoxifiere”, de 2 până la 6 săptămâni, timp în care corpul va elimina toate substanțele noive din organism. De altfel, această etapă premergătoare operației estetice reprezintă o oportunitate de a suspenda permanent consumul de agenți toxici care afectează sănătatea. Eliminând pentru câteva zile consumul de substanțe nocive, poți implementa în viața ta un obicei benefic, mai ales că trebuie să renunți la consum atât înainte, cât și după intervenție, în perioada de recuperare.

Sfaturi importante pentru zilele anterioare chirurgiei

  • Dacă fumezi, este esențial să reduci sau să oprești această activitate înainte și după intervenția chirurgicală;
  • Dacă iei suplimente, medicamente sau alte produse care pot afecta în mică sau mare măsură, este foarte important să-ți informezi medicul chirurg;
  • Urmează o dietă sănătoasă și să evită consumul de alcool pe o perioadă îndelungată înainte și după intervenție;
  • Sportul este bun exercițiu pentru sănătate; cu toate acestea, în ziua operației este recomandat să nu se depună eforturi foarte mari.
  • Nu mânca și nu bea orice fel de lichid după miezul nopții, înainte de intervenția chirurgicală.

Disclaimer: Rezultatele Operatiilor Medicale pot fi diferite de la pacient la pacient.